Un drum. Cam pustiu. Parca era un desert arid si sterp. Ai zice ca nu era urma de civilizatie. Parca toti au uitat ca si noaptea are frumusetea ei aparte, chiar misterioasa. Nimeni pe drum.
Sau nu..oamenii erau pretutindeni, doar ca ea nu-i mai vedea. Totul i se parea incetosat, straniu, lipsit de viata, la fel cum era si ea.
O noapte placida. Secundele parca treceau mai repede. In mintea ei, era un vartej de idei nestatornice, nedefinite,. Bataile inimii erau si ele mai lenese.
Mergea spre casa. Era aproape, iar vantul batea cu o asprime necrutatoare.
Razele lunii, ii luminau drumul si chipul. Un chip ce nu mai era acelasi, parca purta o masca. Da, era o masca, pentru ca nu vroia ca cineva sa ii citeasca sufletul, gandurile. Gandurile sporeau cu un adaos nehotarat si duceau spre nicaieri.
Copacii se leaganau in bataia vantului. Parca erau miscari de dans. Un dans brutal, violent.
Inainta mai repede spre casa, parca s-ar fi temut de ceva, de cineva.
Dintr-o data se opreste si priveste in jur. Totul freamata a indiferenta, umbre uscate, siluete tacute se risipesc in zare. Priveste luna, si surade. Isi da seama ca, ce o urmarea, era frica de realitate. Iar frica se datora imaginatiei.
Imaginatia sa, era cea care ii demolasa realitatea, nu conta ca era imperfecta, era totusi realitatea.
Privirea ii era umeda de lacrimi necazute. Realizeaza ca era marioneta, iar imaginatia sa ii controla gandirea, aproape in totalitate.
Apoi zambeste. Stie ca necunoscutul sta chiar in fata ei, dar e hotarata sa infrunte tot.
Totusi nu poate sa renunte la vise, chiar daca unele din ele sunt imposibile…
Dreams are merchandise for the dead.
RăspundețiȘtergere