Seara de iunie. Caldura. Deodata, ploaie. In sfarsit, chiar ii simteam lipsa.
Stiu, am zis ca nu suport ploaia in general, dar uneori parca e binevenita. Mai racoreste atmosfera asta apasatoare.
Ati ascultat vreodata ploaia?
Ati privit-o cum saruta pamantul, iar acesta ii raspunde la saruturi sorbindu-i picaturile marunte?
Cred ca daca fiecare picatura de ploaie si-ar spune povestea, lumea ar fi eclipsata, nu ar mai avea povesti. Dar ploaia vorbeste limba ei, necunoscuta de catre voi, si isi spune povestea.
Cateodata, cand e suparata, loveste cu putere in geamul camerei mele si ma cheama la povesti.
Ploua! Ridicati-va privirea! Ascultati!
Stropii va cauta…
Oh, summer rain..
RăspundețiȘtergerePuţin cam metaforic, dar în principiu merge ce-ai scris tu acolo. Doamna Rădescu ştie de existenţa acestui mirifc spaţiu în care o fostă elevă de-a dânsei (fiind puţin răutăcios în legătura cu acest termen de fost elev >:) ) îşi arată partea sentimentală cu ajutorul unor evenimente care la prima vedere pot părea de o anvergură mică? Şi mie-mi place să scriu eminescian, dar nu vreau s-o fac în mod regulat; îmi strică caracterul deja creat. Semnat, „piticul de pe creier,bă”.
RăspundețiȘtergerePoate ca si ploaia are rolul ei... pe langa acela de a curata Pamantul, ea ne poate "curata" si pe noi de anumite experiente de care dorim sa scapam.
RăspundețiȘtergerePiticuldepecreier, probabil doamna Radescu ar fi mandra sa vada ca munca dumneaei de 2 ani a prins, in sfarsit, "radacini".
La mai multe postari Alexa si bvo ptr blog >:D<
(gasper3 sau http://gasper3.wordpress.com )